Nu vreau succesul in cariera! Vreau mantuirea sufletelor!

luni, 25 aprilie 2016

Postul Mare - Săptămâna a patra, a cincea și a șasea


Iată-ne în fața Săptămânii Patimilor. Acest Mare Post a fost, din punctul meu de vedere, mai ușor comparativ cu cele din alți ani. Nu știu de ce, și nici nu vreau să mă axez pe acest aspect. Vreau să mă bucur de fiecare moment și să fructific toate lucrurile bune din viața mea. 
În acest Post am trecut prin momente opuse ca trăire, de la bine la greu, de la fericire la tristețe, am fost sus, iar apoi am căzut. Dar sunt mai puternică și mai încrezătoare decât credeam că voi fi. 
În aceste săptămâni am încercat să mă țin de obiectivele pe care mi le-am propus, nu am reușit întru totul, dar perseverez.
Referitor la citirea Psaltirii, Părintele Paisie Olaru spunea: „Diavolii se tem de psalmi pentru ca, cine se roaga cu psalmi, ii arde pe diavoli ca si cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea parintii de demult faceau minuni si alungau duhurile rele din oameni. Iar daca unii nu citesc Psaltirea pentru ca se tem de ispite, acestia sunt crestini fricosi, care vor sa iasa la lupta cu diavolii fara arme. Or, daca nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmeaza si ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor, spre osanda. Psaltirea unita cu postul si smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor. Cu acestea, sfintii izgoneau diavolii din lume si coborau pe ingeri pe pamant. Ca cine citeste psalmi imita pe ingeri si canta impreuna cu ei. (…) Psaltirea unita cu postul si cu smerenia sunt cele mai puternice arme impotriva diavolilor.”
În plus, Sfântul Ioan Gură de Aur le preciza tuturor că „nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârşit nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă, şi când călătorim, şi când ne aflăm în compania multora” (Omilii la Facere, XXXV, II).

O săptămână ușoară și cu folos duhovnicesc vă doresc!

duminică, 24 aprilie 2016

Despre cruci și regrete

Acum două seri copiii ne-au întrebat:
„Mami și tati! Știți de ce dormim noi cu cruciulițele la gât? Ca să ne amintim de toate lucrurile greșite pe care le facem!”
Am rămas fără cuvinte...dogmatică pură!

Sunt și eu om...

...și am momente de slăbiciune, momente în care mă simt singură, neînțeleasă, marginalizată, atacată, un eșec al vieții. Am și eu momente în care cad și nu mă mai pot ridica, momente în care nimic la ce mă gandesc nu mă poate ajuta...să mă ridic, să merg mai departe. Momente în care renunț...
Sunt o lașă, o lașă care renunță la tot chiar dacă am milioane de motive să mă ridic și să continui...dar n-o fac...
Și rămân în starea asta până când o mână mă ia și mă ridică de jos cu forța. Mă ridică și mă ajută să merg mai departe. O mână și un zâmbet pe care nu-l merit...
Sunt om...
Îți mulțumesc ție...OM cu suflet bun!

sâmbătă, 23 aprilie 2016

De-ale noastre...

În ultima săptămână n-am prea avut timp să scriu pe blog, deși mi-am dorit asta. Așa că mi-am adunat gândurile și voi încerca să le expun aici, într-o ordine oarecare. :D

În ultima vreme am fost foarte preocupată cu cumpărăturile pentru Paști, dar nu numai. În acest an, de Paști, cum oricum trebuia să le cumpăr haine la toți trei băieții, mi-am dorit să-i îmbrac pe toți la fel. Așa că am reușit într-un final să la iau cămăși la fel, papioane roșii (marea mea dorință....să-i vad cu papioane roșii) și pantaloni identici. Ar mai trebui să le iau sandale, la cât e de cald, dar să văd dacă voi reuși. În plus, am luat o cămașă pentru Bogdan, de culoare galben deschis, iar pentru mine un costum, rochiță cu taior, de culoare albastră. Cum corpul meu a suferit multe modificări în ultimul timp, am cam rămas fără haine de gală, și cum anul acesta am câteva evenimente la care voi fi prezentă, aveam nevoie de ceva de genul. Mă bucur că am reușit să găsesc ceva pe gustul meu și al lui Bogdan.
De vreo 3 luni vroiam să îmi schimb cerceii. Și am reușit. Cei pe care i-am avut erau cerceii care i-am primit la Botez, tip bobiță, și...era cam timpul să vreau să-i schimb. Așa că i-am dat, împreună cu încă un inel și o bucată de lănțișor, și mi-am luat alții.

Filip va împlini săptămâna viitoare un an și șase luni și e o încântare în fiecare zi. Mă surprinde și mă fascinează când văd cum trei copii, frați fiind, sunt atât de asemănători, dar atât de diferiți, totodată. Spre deosebire de Matei, dar și de Luca, care a vorbit destul de târziu, comparativ cu Matei, Filip vorbește foarte puțin. Dar mă bucur că înțelege și reacționează când vorbesc cu el. Asta înseamnă că e doar leneș la vorbire. În schimb, e mult mai receptiv și atent. Spre exemplu, el a învățat cel mai repede să coboare și să urce singur scările A fost nevoie să-i arătăm doar o singură dată cum se face și gata! Cu ceilalți doi a fost mai greu...a durat câteva săptămâni până au învățat cum se face.
Și ceva nou...de o săptămână a învățat să mă pupe. E așa dulce!!!

Duminica trecută am fost nevoită să merg să cumpăr scutece, și cum timpul era foarte frumos, am dus copiii în parc. După ce și-au epuizat toată energia, ne-am oprit pe o bancă și am trăit momentul relaxării. Minunat!










La întoarcere, Matei era tare fericit că i-am dus în parc și mi-a spus „Mulțumesc, mami!”. Luca l-a urmat. :) Copii fericiți, părinți fericiți! ;)
Acasă Matei a luat o jucărie de-a lor și mi-a dăruit-o. Iată-o!


Mi-a spus că reprezintă inimile lor, ale copiilor, care mă iubesc tare tare. M-am topit!

Săptămâna aceasta au fost două zile consecutive în care nu am avut apă curentă (s-a lucrat la înlocuirea unor conducte principale). Așa că băieții mei au fost nevoiți să învețe să folosească ligheanul, wc-ul din curte și au experimentat economia la apă. Pentru mine nu a fost ceva ieșit din comun, eu fiind obișnuită fără apă curentă, dar pentru ei a fost ceva nou.
Din această experiență au învățat ceva bun, prețuind acum mai mult existența apei calde care vine la robinet, chiuveta și canalizarea. Sunt încă mici, dar sper să aprecieze acest „lux” și pe viitor.

Săptămâna aceasta a fost „Școala altfel”, în cazul nostru, „Grădinița altfel”. Copiii au făcut tot felul de activități interesante, de la mese festive la încondeiat ouă, dar cea mai interesantă mi s-a părut vizita la biserică. Înainte de toate, în timp ce alți copii au mers la pompieri, spitale, ferme sau diverse fabrici, care i-au fascinat pe drept pe copii, vizita într-o biserică, în afara programului liturgic, în prezența unui preot care le-a explicat copiilor, pe înțelesul lor, iconografia, obiectele de cult și slujbele, mi se pare ca este absolut perfectă. Copiii au putut pune întrebări, au fost întrebați și au putut observa mai bine tot ceea ce înseamnă „biserica” pentru ei. Personal mi-ar fi plăcut să fie și alte biserici, de alte religii, în împrejurimi, ca să poată face o comparație. Dar e bine și așa.



Am descoperit că Matei are înclinații certe către tot ceea ce înseamnă matematică. Toate activitățile pe care le face la grădiniță, legate de matematică, îl captează și îl stimulează. În plus, înțelege foarte repede și ușor orice regulă.
Mai nou am descoperit că este oarecum atras de formele geometrice. A învățat denumirile formelor geometrice cu trei-opt laturi în joacă. Ba chiar îl corectează pe Bogdan, care nu e un expert într-ale geometriei, că „forma geometrică cu patru laturi se numește patrulater, nu pătrat”. Ca urmare, i-am luat Tangram. Nu auzisem de acest joc până în momentul în care l-am văzut pe raftul unui magazin și l-am cumpărat. Ajunși acasă, copiii, dar mai ales Matei, sunt fascinați de el. Până acum se jucau foarte des jocuri cu pioni, gen „Nu te supăra, frate!”sau „Sus-Jos”, dar acum ne ceartă pe noi de ce nu am cumpărat câte un Tangram pentru fiecare. Greșeala noastră!




Pentru mine ultimele două săptămâni s-au caracterizat prin mâncare fără gust și miros. M-a bântuit o viroză urâtă, care mi-a „furat” aceste două simțuri...groaznic! Am slăbit vreo 2 kilograme din cauza faptului că nu puteam mânca. Nimic nu îmi putea stimula gustul sau mirosul. Dar...acum două zile, în timp ce îmi beam cafeaua, am început să-i simt aroma. În sfârșit, după perioade în care ba aveam ba nu aveam gust și miros, acum pot savura din nou gustul cafeluței de dimineață, aroma bomboanelor Bucuria și mirosul primăverii. 
P.S. Sper să nu mă îngraș la loc, acum ca mâncarea are iar gust. :D

Zile senine!

miercuri, 13 aprilie 2016

Frumuseți

Zilele trecute au fost ploioase și reci. Dar azi vremea s-a mai încălzit și n-a mai plouat, încât am putut sta cu copiii afară. Acum ( ora 1 a.m.) afară e o liniște care îmi dă o stare de bine ieșită din comun. Sunt 10 grade și adie un vânticel plăcut de primăvară. Mi-aș dori să pot dormi afară. Păcat că nu pot înregistra păsările care cântă atât de frumos în pomii din grădină, și oițele care se aud de pe dealul de lângă sat. Cerul e atât de senin, încât milioanele de stele îmi par că sunt lângă mine. Totul e de vis, e minunat! Și toate mă duc cu gândul la Acatistul de mulțumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate. 
Sâmbătă după-masă am fost cu toții la Alba-Iulia. Și, printre altele, am ajuns și la Schitul Sfântul Lazăr. De acel loc mă leagă un sentiment pe care nu-l pot descrie...dar uneori mă gândesc la el ca și cum m-aș simți acasă.
Aproape totul e în construcție acolo...de la Biserica nouă, la Arhondaric și Trapeză, până la Stăreția cea nouă. Într-un final, totul va deveni Centrul misionar Sfântul Mina
Dar, în ciuda contrucțiilor în desfășurare, locul nu și-a pierdut din frumusețea pe care am cunoscut-o eu prima dată când am ajuns acolo. Dimpotrivă, parcă locul își înmulțește frumusețea.












Zile frumoase să aveți!

vineri, 8 aprilie 2016

Cotidiene

În fiecare zi este ceva care mă surprinde, mă îndeamnă să nu uit „acel” moment. Cel mai adesea copiii îmi oferă astfel de momente. Și sunt de neprețuit...
***
Matei: Mami, ce este aceasta?
Eu: O cutie cu silicon pentru mașini.
Matei: Și avem voie să ne jucăm cu ea?
Eu: Nu! Este numai pentru oameni mari. Și se folosește numai cu mănuși pe mâini. Că altfel ne îmbolnăvim.
Matei: Și dacă ne îmbolnăvim, murim?
Eu: Nu! Doar că ne îmbolnăvim grav. Și va trebui să mergem la doctor.
Luca: Nu-i nimic! Că Iisusul nostru ne vindecă!!!
***
Azi e ziua de naștere a tatei. Împlinește 64 de ani. Și stau gândindu-mă că îmi doresc să-l mai serbăm încă mulți ani de acum înainte...
***
Între timp, vremea a fost de partea noastră și am scos bicicletele, le-am curățat și le-am pus în funcție. Copiii sunt în extaz. Chiar dacă a fost nevoie să învețe iar să meargă cu ele. Au cam uitat de astă toamnă. ;)


Și hintele și-au reluat locul în curte. Filip ar și dormi acolo... Iar eu am ajutor la legănat: Luca.

 



Curtea a început să prindă culoare...lalele roșii, zambile roz și panseluțe mov și galbene. O încântare!






***
Mă bucur că am reușit să termin caciula Iasminei și că îi place!


***
Pentru masa de Paști am pregătit tăițeii. Cu o găină de curte supa va fi gustoasă.




Bucurii!

miercuri, 6 aprilie 2016

Yarn Along

Această idee de a posta în fiecare miercuri ce citim și ce crosetăm/tricotăm a avut-o Ginny.
Săptămâna aceasta continui la vesta lui Matei, un proiect început de ceva vreme și pe care îl tot întrerup ca să fac altceva.
Voi ce mai lucrați?

luni, 4 aprilie 2016

Postul Mare - Săptămâna a treia


În săptămâna care a trecut, cea de-a treia din acest post, lucrurile au fost puțin mai așezate comparativ cu primele două. Pot spune că a fost o săptămână bună.
Citirea psalmilor îmi liniștește sufletul, mă întărește și mă ajută. 
„Mai bun este puținul celui drept, decât bogăția multă a păcătoșilor.” Ps. 36,16
„Ferește-te de rău și fă binele și vei trăi în veacul veacului.”  Ps. 36,27
De fiecare dată când citesc Acatistul Mântuitorului simt o trăire și o bucurie pe care nu o pot explica. E un dialog direct cu Dumnezeu. Minunat!
 Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-mă pe mine cel însetat;
Iisuse, veștmântul cel de veselie, îmbracă-mă pe mine cel întinat; 
Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-mă pe mine nevrednicul;
Iisuse, dătătorul celor ce cer, dă-mi să plâng pentru păcatele mele;
Iisuse, Cel ce afli pe cei ce Te caută, află și sufletul meu;
Iisuse, deshizătorul celor ce bat, deschide inima mea cea ticăloasă;
Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile mele; 
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”
Așa cum spuneam, săptămâna trecuta am vizitat o mănăstire la care nu am mai fost până acum. Este vorba de Mănăstirea Sădinca. Mănăstirea se situează în județul Sibiu, localitatea Sădinca, nu foarte departe de unde stăm noi. Doar că niciodată nu am reușit să merg acolo. Până acum. 
Mănăstirea este una relativ nouă, iar starețul a fost ucenic al Părintelui Arsenie Boca. Noi am ajuns acolo în jurul orei 16, chiar înainte de începerea Vecerniei. Am participat la slujbă, iar Luca a făcut pentru prima dată într-o biserică, mătănii. Era un moț de copil care se închina în același timp cu preotul și cei prezenți la slujbă, iar inima mea aproape că nu mai încăpea în piept de bucurie când mă uitam la el. Asta mi-a confirmat încă o dată că propriul exemplu e mai important decât o mie de cuvinte.
Locul este de vis...vă las pe voi să judecați dacă greșesc sau nu...



















Pentru activitățile pe care vreau să le fac cu copiii am pregătit niște planșe de colorat și reviste, dar nu am reușit să stăm în casă prea mult ca să colorăm, deoarece vremea este mult prea frumoasă ca să nu profităm de ea. Dar am reușit să le citesc seara din Biblia repovestită copiilor despre Iisus și Lazăr. Vreau ca pâna la Paști să parcurg toate evenimentele, începând cu sâmbăta lui Lazăr, continuând cu Patimile și până la Înviere.



Tot în săptămâna care a trecut am reușit să ajungem și la duhovnic. 
Încă de prima dată când am fost la biserica unde slujește părintele nostru duhovnic, am simțit că sunt într-un loc care nu aparține Pământului. Era și este o parte de Rai. De fiecare dată când merg acolo mă simt mai aproape de Dumnezeu, iar Părintele este deosebit. Nu îmi găsesc cuvintele să explic foarte bine acel loc. Oricum, bucuria este infinită.

Concuzionând, vreau să spun doar atăt:
„Slavă Ţie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale”  (Acatistul de mulțumire)