Nu vreau succesul in cariera! Vreau mantuirea sufletelor!

sâmbătă, 30 martie 2013

Mesaje pentru tineri



  • Dacă tinerețea ar cunoaște și bătrânețea ar putea, toți oamenii ar fi foarte fericiți.
  • Fericirea este o scară care nu se înalță singură. Ea cere muncă și foarte multă credință. De acestea două are nevoie tineretul pentru o viață adevărată și plină de fericire.
  • Dacă vă faceți planuri pentru câteva luni, plantați flori.  Dacă vă faceți planuri pentru câțiva ani, plantați pomi roditori.  Dar dacă vă faceți planuri pentru întreaga viață, atunci plantați CREDINȚA adevărată, susținută neapărat de FAPTE.
  • Bătălia vieții este câștigată de cei care duc războiul faptelor, al credinței și al răbdării.
  • Tinerii fără vise sunt ca păsările fără aripi.
  • Nu vă supuneți existența visurilor fanteziste. Să vă faceți visuri corecte și adevărate.
  • Păziți-vă inima de patimi și deschideți-o spre adevăratele voastre visuri.
  • Voi, tinerii, de obicei prețuiți mai mult decât orice trei lucruri: inteligența, puterea voastră și visurile pe care vi le faceți. Credeți că tinerețea nu se va sfârși niciodată. Bine ar fi să fie așa, dar nu este… De aceea, profitați de acești ani ca să faceți lucruri deosebite.
  • Nu există rană mai mare decât aceea pe care o face un prieten rău. Nu te împrieteni oricând și cu oricine. De asemenea, nu-ți lăsa niciodată prietenul bun la greu.
  • Adeseori fericirea înseamnă a nu face ceea ce îți dorești.
  • Înțeleptul învață din propriile greșeli.
  • Adevărata poezie este înțelepciune și adevărata înțelepciune este poezie. Fiți foarte atenți la ceea ce citiți.
  • Cel care se lasă cuprins de patimi va cădea sub greutatea greșelilor sale.
  • Cel care urmează un drum corect în viață salvează lumea cu adevărat.
  • Cel care nu face binele pe de-a întregul este ca și cum n-ar face bine deloc. Ori ești bun, ori ești rău. Orice altceva este minciună și ipocrizie.
  • Există trei lucruri care nu se mai întorc înapoi: -cuvintele pe care le-ai rostit;  -timpul pe care l-ai pierdut;  -ocazia de care nu ai profitat.
  • Tinerețea înseamnă ÎNĂLȚARE nu aplecare, nu egalizare. Adevărata eliberare este întotdeauna ÎNDUMNEZEIREA.
Prietenul meu tânăr,
Așează rațiunea în gând, credința în inimă și cu avântul tinereții construiește-ți vise curate.
Aceasta este FERICIREA ta, aceasta este BUCURIA ta.
(Părintele Timotei Kilifis, Tinerețe curată, tinerețe frumoasă)

 sursa

Mi-a placut articolul prea mult ca sa nu-l impartasesc si cu voi...

Niciun comentariu: