Nu vreau succesul in cariera! Vreau mantuirea sufletelor!
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările

marți, 13 septembrie 2016

Un vot pentru o cauza nobila

Am gasit pe blogul Loredanei un apel la omenie. E nevoie de cateva secunde pentru a vota pentru o cauza nobila. Gasiti detalii aici. Votul il puteti da aici , in josul paginii. Selectati Telemedicina... si votati. Eu am facut-o!
Multumesc!

duminică, 3 aprilie 2016

În plimbare

Azi a fost o zi frumoasă, deși bătea un vânt destul de tăios, dar caldă pentru perioada în care suntem (23-24 grade). Așa că am profitat de vreme și am ieșit cu copiii la o plimbare pe dealul din apropiere. Filip a vrut numai în brațe. Cum încercam să-l pun jos, i se activa sirena. Așa că m-am conformat. Dar măcar Matei și Luca s-au distrat.
Prin iarbă își făceau loc floricelele de câmp, iar pomii erau așa de înfloriți încât îți dădeau impresia că sunt încărcați cu zăpadă.




Aerul curat le-a dat avânt băieților mari, iar eu rămâneam mereu în urma lor, cu greutatea lui Filip în brațe.






La întoarcere am intrat în curtea unui vecin, iar copiii s-au jucat cu un cățel tare drăguț. M-a mirat foarte tare atracția pe care a avut-o Filip față de animăluț. L-am pus jos din brațe, lângă el, și n-a mai plâns deloc. Ba a chiar râs și s-a jucat cu cățelul. Cred că le-ar plăcea și băieților să aibă unul...






Ajunși acasă, Luca a fugit repede în grădină.
„Melg să culeg seapă pentlu unsulă.” În traducere liberă, a mers să aducă ceapă verde, ca s-o mănânce cu pâine și unsură...preferata lui.

miercuri, 8 octombrie 2014

La ceas de seara...de meditat!

Am citit cu mare interes postarile din link-urile de mai jos. Extraordinare sunt putin spus, parerea mea! Exact pe subiect: Desfiintarea treptata a familiei. 

Episodul 1:

Episodul 2:

Episodul 3:

Lectura si meditatie placuta!

sursa: http://cadelnita.blogspot.ro/

vineri, 1 august 2014

VEŞMÂNT DE BUNĂ-CUVIINŢĂ


Ascult povestea unei tinere, proaspăt întoarsă de la studii, posesoarea unui CV impresionant şi selectată la o companie respectabilă: angajaţii la această instituţie, spune fata, sunt obligaţi la o ţinută decentă. Nimic rău, îmi zic în sinea mea… Şi aflu că „decentă” însemna: sacou, cămaşă albă, fustă neagră care să acopere genunchiul, fără bijuterii, fără nasturi metalici sau catarame, pantofi negri, simpli, cu toc mediu. Fără parfumuri şi farduri stridente. Încântată de a fi salariată la o firmă cu prestanţă, fata găseşte că e firesc să respecte – fără comentarii – astfel de cerinţe. Ba chiar cu oarecare mândrie!
Duminica următoare, ca mai toată vara, caniculă mare. În biserică, la Liturghie, ce să vezi? Evantaie, rochii decoltate, transparente, cu mânecuţe scurte, sau mai bine fără, ba uneori şi pantaloni scurţi, mulaţi pe trup – şi nu vorbesc de bărbaţi acum! Pentru că aceştia (mulţi dintre ei) afişează o ţinută lejeră, de tip tricou şi bermude. Ochii multora caută cu vădită nemulţumire instalaţiile de aer condiţionat şi, neaflându-le, se văd nevoiţi să plece mai iute. Nu carecumva să leşine! Apar schimburi de priviri compătimitoare pe sub borurile largi de pălării, doamnele îşi dau ochii peste capapropo de greu-suportabila atmosferă – şi ai zice că ceva din decorul operei s-a transferat în biserică, cu recuzită nouă, adecvată la moda zilei.
Buna-cuviinţă, decenţa şi educaţia elementară sunt cele care ne conduc în marea majoritate a cazurilor, chiar şi atunci când ne îmbrăcăm. Cu atât mai mult când e vorba să mergem la biserică. La o privire de ansamblu, e mai mult decât evident că ceva a dispărut în acest început de secol XXI – acel ceva ce se numeşte pudoare. Oare câţi dintre noi ne mai amintim acest cuvânt, iar dintre cei ce-l mai ştiu, câţi îi cunosc semnificaţia? Un cuvânt desuet, dispărut din limbaj, aproape fără obiect aş spune. L-aţi mai auzit la radio, la televiziune, cumva? Şi totuşi, din toată creaţia lui Dumnezeu, doar omul este înzestrat cu pudoare. Acel sentiment de sfială, de jenă, de decenţă manifestată în comportarea cuiva, care oglindeşte, de altfel, şi o stare de curăţenie morală. Altă sintagmă grea!
Să nu uităm că în biserică suntem chemaţi în haină de nuntă, nu numai de sărbătoare: Hristos este mirele şi Biserica – mireasa. Aţi văzut mire în şlapi şi maieu? Costum, cămaşă impecabilă, ba se mai şi sugrumă cu frumuseţe de papion şi… rabdă. Îl trec toate apele, dar nu cârteşte, mândru de postura sa, şi găseşte chiar resurse să mai şi zâmbească, convins fiind că, imortalizat, zâmbetul său va ajunge, peste ani, să-şi bucure nepoţii. Şi fiindcă tot am ajuns la acest capitol, o privire curioasă peste pozele mamelor şi bunicilor noastre ne descoperă – surpriză! – numai rochii de mireasă cu mânecă lungă. Sau mâneca scurtă se continua, firesc şi elegant, prin mănuşi fine, până la cot. Priviţi acum la miresele noastre: ai zice că sunt hotărâte să arate lumii întregi ceea ce doar soţul lor ar trebui să vadă, în intimitatea vieţii lor de familie. Dar de ce să mai acoperi cu voaluri ceea ce ai oferit deja privirilor, înainte de – şi indiferentă la – Taina Cununiei?
Şi încă ceva: îi criticăm pe preoţi la toate colţurile – că au, că fac, că dreg, dar nu băgăm în seamă şi nu-i luăm ca exemplu în ceea ce fac bun şi bine. Să observăm fie şi numai ascultarea lor de a-şi purta straiele, negre de multe ori, fără să se vaite, indiferent de vreme. Şi sunt şi ei oameni, transpiră la fel ca noi! Nouă nu ne cere nimeni trei rânduri de haine, ca la ei: cămaşă, reverendă, veşminte, încheiate chiar cu mânecuţe şi duse până la baza gâtului – dar măcar un rând să putem purta şi noi! Şi-apoi nu credeţi că asudând un pic în timpul Sfintei Liturghii, am căuta să trăim, în rugăciune, măcar o umbră din ceea ce-ar trebui să ne fie înţelegerea Crucii, la picioarele ei? Ce mare efort ar fi, ce mare renunţare la confort şi buna-dispoziţie?!… Truda te aduce mai aproape de gândurile rugii tale, rămâi doar tu, glasul preotului şi Hristos. Cel care s-a rugat cu lacrimi de sânge – aţi încercat măcar să vă imaginaţi durerea şi amarul care au făcut să-I sângereze fruntea? – pentru noi toţi. Iar pe Maica Domnului n-am văzut-o în nici o icoană cu mânecuţe scurte şi capul descoperit! O să spuneţi că noi nu suntem decât nişte oameni neputincioşi şi că nu ne comparăm cu ei. Neputincioşi om fi, nu zic nu, dar să nu uităm că suntem în permanenţă chemaţi să fim ca Dumnezeu, fiii lui fiind şi zidiţi după chipul şi asemănarea Sa. Or de asta uitam prea lesne… sau ne facem că nu ştim, că doar avem atâtea alte griji şi probleme pe cap. Numai de „asemănare” nu ne mai arde! Ar trebui, totuşi, să ne ardă, şi încă tare de tot – altfel ne rămâne varianta incandescentă a sejurului în Iad. Şi aia da, căldură!
Pentru că nu există cale de mijloc. Părintele Arsenie Boca afirma cu putere că „Bunavestire împarte lumea în sfinţi şi păcătoşi”, fără spaţii intermediare, fără stări de tranziţie. Dumneavoastră ce parte alegeţi?
Şi-atunci, dacă în faţa oamenilor şi de dragul trend-urilor acceptăm să respectăm o ţinută decentă, cu ce îndrăznire venim în casa lui Dumnezeu, de la Care, de altfel, mai avem şi tupeul de a cere atâtea? Pentru că, de!, ni se cuvine, nu-i aşa?, „fiii Lui” chemându-ne acum. „Trebuie” să ne poarte de grijă!
Cuviosul Sofronie de la Essex spunea atât de frumos că a primit nevoinţa sa, de cincizeci de ani în călugărie, nu ca răbdare, ci ca privilegiu. Iată cât de mult contează unghiul din care priveşti problema. Doriţi-vă, deci, să fiţi privilegiaţi – dar alegând calea nevoinţei. Iar veşmântul să ne fie platoşă şi armă împotriva smintelii!
 Florina-Steliana Vasilescu
Foto: Claudiu Pântea

articol preluat de aici

marți, 21 ianuarie 2014

Lauda

"Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru." Ps. 19,8

joi, 31 octombrie 2013

Vă rugăm, nu ne mai deghizați în demoni!

Dragi părinţi, stimaţi profesori, vă scriu eu, copilul anului 2013, dintr-o Românie de import, cu sărbători de import, legi de import, programe TV de import, suflete de import. În fiecare an, pe data de 31 octombrie, se schimbă ceva în viaţa mea. Celebrez moartea. Întunericul. Groaza. Sub tutela voastră, încep pregătirile intense pentru Halloween, un fel de “sărbătoare”, de fiecare data parcă mai înspăimântătoare.

În preajma acestei zile, vă văd pe voi, cei mari, comportându-vă ciudat, de parcă    n-aţi mai fi voi înşivă. Cheltuiţi bani pentru a pregăti hainele de gală ale morţii, iar pe noi, cei mici, ne invitaţi să luăm parte, alături de voi, la acest carnaval terifiant.
Pe rând, noi devenim: draci, vampiri, monştri, vârcolaci şi vrăjitoare, întrecându-ne în sadism, răutate, cruzime şi cinism. Cum de nu înţelegeţi, dragi educatori şi părinţi, că noi ne îmbrăcăm aidoma şi sufletele? Colegii noştri de clasa a IV-a din SUA au mărturisit, după o petrecere de Halloween, că simt nevoia acută să ucidă pe cineva. De fiecare dată, după Halloween, se înmulţesc crimele şi violurile, creşte consumul de droguri şi alcool, se petrec accidente grave. Ce vreţi să faceţi voi din noi?
De ce nu serbăm viaţa, iubirea şi frumuseţea? De ce avem nevoie de surogate, când Dragobetele, o sărbătoare a iubirii populare de pe meleaguri autohtone, îmbină atât de frumos tradiţiile şi cultura poporului român? Nimeni nu ne poate impune ce să iubim şi ce să urâm! Dacă am ajuns să iubim întunericul şi moartea atât de mult, încât să le celebrăm cu fast în şcoli şi grădiniţe, înseamnă că suntem un popor mort. Aidoma sărbătorii de Halloween, care nu reprezintă decât o invocare a forţelor răului şi a întunericului.
Am vrea şi noi, copiii din România, să ne îmbrăcăm o dată pe an în îngeri luminoşi. Sau în zâne bune. Sau în personajele din basmele noastre româneşti. Vrem o sărbătoare a poveştilor. Nu vrem să ne mai trezim noapte plângând, fiindcă voi ne-aţi fabricat coşmaruri, în industria numită Halloween. Vrem să învăţăm să iubim, nu să urâm. Să ocrotim viaţa, nu să ne ucidem semenii. Să Îl iubim pe Dumnezeu, nu să invocăm puterile iadului.
An de an, suntem instruiţi, încă de la grădiniţă, cum să ne confecţionăm garderoba de Halloween, alcătuită din pelerine, coarne de draci, coifuri de vrăjitoare, măşti groteşti, costume cu capete de fiare, mumii, schelete. Educatoarele ne învaţă să ne pictăm feţele cât mai odios, mulţi dintre noi purtând pe frunte cruci răsturnate. Ni se spune că totul este o glumă, dar să fie oare aşa?!
Cu sufletele noastre nu-i de glumit, dragi părinţi! Opriţi acest joc periculos de-a moartea, stimaţi educatori! Vă rugăm, nu ne mai deghizaţi în demoni!
Domnilor inspectori şcolari, domnilor profesori! Nu transformaţi şcoala în platou de filmare pentru producţii horror! Sunteţi creştini, urmaşi ai unor oameni care s-au jertfit pentru ţară! Nu le întinaţi memoria, nu pătaţi obrazul ţării, implicând cele mai curate şi mai nevinovate fiinţe în manifestări care nu au nimic de-a face cu tradiţiile şi credinţa neamului nostru şi nici cu procesul instructiv-educativ. Menirea dumneavoastră este aceea de a forma caractere, nu de a le deforma, schilodind sufletele copiilor după măsura unui pat al lui Procust, impus de puteri străine. Căci pentru fiecare suflet distrus în acest fel, veţi avea cu toţii de dat un răspuns.
sursa: www.doxologia.ro

marți, 15 octombrie 2013

E timpul...


Lumanarea aprinsa, cartea mea de rugaciuni, crucea nelipsita si icoana Mantuitorului...e vremea rugaciunii!
O seara binecuvantata tuturor!

joi, 19 septembrie 2013

Și în lume ne putem mântui

„Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepãsare zicând cãtre mine: Cum putem noi, cei ce viețuim împreunã cu soțiile noastre, sã petrecem viațã curatã?
Acestora le-am rãspuns: Toate lucrurile bune pe care le puteți face, faceți-le: nu defãimați pe nimeni, nu furați de la nimeni, nu mințiți fațã de nimeni, nu vã înãlțați fațã de nimeni, nu urâți pe nimeni, nu vã despãrțiți de adunãrile de la slujbele din bisericã, pãtimiți împreunã cu cei lipsiți, nu pricinuiți nimãnui smintealã, de ceea ce e a altuia sã nu vã apropiați; îndestulați-vã cu ceea ce vã pregãtesc femeile voastre. De veți face așa, nu veți fi departe de Împãrãția Cerurilor”.
(Dragoș Bota, Mântuirea în lume, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rãdãuților , p. 6)
Articol preluat de aici

duminică, 6 februarie 2011

Dumnezeu e prezent in numele noastre


Desi nu cred in zodii sau in talcuirea viselor, in semnificatia numelor tind sa cred. Si spun asta pentru ca in familia mea semnificatia numelor noastre are un sambure de adevar. sau poate ca mai mult...
Bogdan - darul / cadoul lui Dumnezeu.
...intr-adevar, sotul meu mi-a fost daruit de Domnul. Nu pot sa cred altfel, avand in vedere trecutul nostru...si rugile mele...ale noastre...
Anca - Dumnezeu a binecuvantat.
...pentru ca in momentul in care mama a ramas insarcinata cu mine, si nici un medic nu mi-a dat sanse ca m-as putea naste sanatoasa, parintii mei s-au increzut in Domnul, iar eu m-am nascut perfect sanatoasa, atat fizic cat si psihic. Deci ... Dumnezeu a binecuvantat!
Matei - dar de la Dumnezeu
...dupa rugi indelungate, Domnul ne-a daruit un fiu, la momentul potrivit...in cel mai potrivit moment...

miercuri, 2 februarie 2011

Peisaj feeric


Asa arata de dimineata copacul din fata blocului...la -17 grade Celsius.
Pacat ca nu pot iesi din casa sa fac mai multe poze cu peisajul feeric datorat inghetului.

joi, 27 ianuarie 2011

Minunate sunt caile Domnului


Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba... Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii pov esteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede... Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa... Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun... (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului")

luni, 24 ianuarie 2011

Cescuta de ceai - Pr. Arsenie Boca

"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.” În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa ... “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”

Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
"Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.. De alte gânduri şi rosturi sunt străin."

Pr. Arsenie Boca

joi, 20 ianuarie 2011

Mama mea e cea mai buna!

MAMA MEA ESTE CEA MAI BUNA

Un mesaj foarte frumos pentru toti



Cand tu aveai 1 an ea te hranea si te imbaia.

I-ai multumit plangand toata noaptea.



Cand tu aveai 2 ani ea te-a invatat sa mergi.

I-ai multumit fugind cand ea te chema.



Cand tu aveai 3 ani ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.

I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.



Cand tu aveai 4 ani ti-a dat creioane colorate.

I-ai multumit colorand masa din sufragerie.



Cand tu aveai 5 ani te-a imbracat pentru vacanta.

I-ai multumit sarind in prima balta.



Cand tu aveai 6 ani te-a dus la scoala.

I-ai multumit strigand nu merg.



Cand tu aveai 7 ani ti-a cumparat o minge.

I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.



Cand tu aveai 8 ani ti-a dat o inghetata.

I-ai multumit scapand-o in poala.



Cand tu aveai 9 ani ti-a platit lectii de pian.

I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.



Cand tu aveai 10 ani te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica de la o zi de nastere la alta.

I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.



Cand tu aveai 11 ani te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.

I-ai multumit cerindu-i sa stea in alt rand.



Cand tu aveai 12 ani te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.

I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.



Cand tu aveai 13 ani ti-a sugerat cum sa te tunzi.

I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.



Cand tu aveai 14 ani ti-a platit o tabara de vara de o luna.

I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.



Cand tu aveai 15 ani venea de la lucru si-si dorea o imbratisare,

I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.



Cand tu aveai 16 ani te-a invatat sa-i conduci masina.

I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.



Cand tu aveai 17 ani ea astepta un telefon important.

I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.



Cand tu aveai 18 ani ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.

I-ai multumit stand la petrecere pina in zori.



Cand tu aveai 19 ani ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.

I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.



Cand tu aveai 20 de ani te-a intrebat daca te intalnesti cu vreo fata.

I-ai multumit spunandu-i "Nu-i treaba ta!"



Cand tu aveai 21 de ani ti-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tau.

I-ai multumit spunandu-i "Nu vreau sa fiu ca tine!"



Cand tu aveai 22 de ani te imbratisa la absolvirea facultatii.

I-ai multumit intrebandu-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.



Cand tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.

I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urita.



Cand tu aveai 24 de ani ti-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.

I-ai multumit spunandu-i printre dinti: "Maaaaami, te rog"!



Cand tu aveai 25 de ani te-a ajutat sa-ti plateti nunta si a plans si ti-a spus cit de mult te iubea.

I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.



Cand tu aveai 30 de ani te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.

I-ai multumit spunandu-i "Lucrurile sunt diferite acum"



Cand tu aveai 40 de ani te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.

I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.



Cand tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.

I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.



Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. SI tot ce nu ai facut vreodata s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta.



Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.



Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.



Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta.



Pentru ca nu ai decat o singura mama in toata viata ta.

luni, 17 ianuarie 2011

Puterea unei rugaciuni


O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat
intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod
foarte umil si l-a intrebat daca n-ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva
alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si nu
putea munci si ca aveau si sapte copii care trebuiau hraniti. Bacanul, a
privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. Avand insa
in gand nevoile familiei sale femeia i-a mai spus: "Va rog, domnule, o sa va
aduc banii inapoi de indata ce voi putea." Bacanul insa ii spuse ca nu-i
poate da pe datorie pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa
tejghea se mai afla inca un client care a auzit discutia dintre cei doi.
Facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile
pentru orice ar avea nevoie aceasta femeie pentru familia sa. Bacanul
raspunse parca in sila: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?"
Louise a raspuns: "Da, domnule."
"O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de
aceeasi greutate cu lista dumitale." Louise, ezitand o clipa, cu privirea in
jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva
in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul
statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors
usor catre client si ii spuse mormaind: "Nu-mi vine sa cred !" Clientul a
zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot
nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai
multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu
dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar si o privi cu mare
uimire.
Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit.
Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o
hartie de 50 de dolari si ii spuse: "A meritat toti banii ! Numai Dumnezeu
stie ce greutate are o rugaciune."

*PUTEREA UNEI RUGACIUNI: Cand veti primi acest mesaj sa spuneti o
rugaciune... Doar atat trebuie sa faceti. Opriti-va chiar acum si spuneti o
rugaciune de multumire pentru tot ce aveti in viata. Apoi va rog
sa trimiteti acest mesaj catre toti prietenii si rudele voastre.

Asadar, draga inima, increde-te in Dumnezeu pentru a-i ajuta pe cei
bolnavi, pentru a-i hrani pe cei infometati, pentru a le da haine si adapost
celor ce nu au ceea ce avem noi. Amin.

Trimiteti, va rog, acest mesaj si altora. Rugaciunea este cel mai bun dar
pe care-l putem primi gratis. Nu e cu nicio plata, dar aduce o mare
rasplata.
In momentele dificile cauta-L pe Dumnezeu !
In momentele de liniste adora-L pe Dumnezeu !
In momentele dureroase ai incredere in Dumnezeu !
In toate momentele multumeste-I lui Dumnezeu !


text preluat de aici
sursa foto

miercuri, 5 ianuarie 2011

Puzzle - 1000 piese

Da...am facut un puzzle de 1000 de piese. L-am primit de la ingeras de Anul Nou. :P
l-am inceput pe 1 ianuarie dupa masa si l-am terminat ieri dupa masa (adica pe 4 ianuarie) in jurul orei 16:30. Adevarul e ca nu mi-am ocupat tot timpul cu el...am facut si pauze destul de mari... Mai intai imi terminam treburile si de-abia apoi ma puneam in fata mesei pe care l-am facut. Dar mi-a iesit tare bine si sincer...mai vreau!!! :D
Dar trebuie sa fiu tare cuminte ca sa mai primesc inca unul...
Iata si cateva poze cu puzzle-ul gata facut....pentru ca acum e stricat, pus la loc in cutia lui.

joi, 9 decembrie 2010

TREBUIE SA VEDETI ACEST FILM! ESTE O OBLIGATIE MORALA, ESTE O DATORIE FATA DE PROPRIA PERSOANA, FATA DE FAMILIE, FATA DE PLANETA PE CARE TRAIM!



Crunta realitate americana care ne va lovi in foarte scurt timp si pe noi, daca nu cumva suntem deja victimele acestui sistem. Toate scrierile SF din anii '60, '70... despre alimentele sintetice si despre cine conduce cu adevarat lumea sunt pur si simplu infantilisme pe linga aceasta socanta, halucinanta realitate.

TREBUIE SA VEDETI ACEST FILM! ESTE O OBLIGATIE MORALA, ESTE O DATORIE FATA DE PROPRIA PERSOANA, FATA DE FAMILIE, FATA DE PLANETA PE CARE TRAIM!

Probabil ati vazut si ati citit multe filme si scenarii despre diverse teorii conspirationiste si altele de acest gen. ACEST FILM ESTE DUREROS DE REAL. Dureaza 90 de minute - adica o ora si jumatate -, dar sunt ferm convins ca va va putea schimba viata dupa ce-l vizionati si veti CUMPARA ALTFEL, cu mult mai multa atentie si DISCERNAMINT ALIMENTELE DIN SUPERMARKET.

NU E NIMIC INVENTAT, NU E NIMIC INOCULAT SUBLIMINAL. ESTE O HALUCINANT DE DUREROASA REALITATE!

sursa

miercuri, 11 august 2010

A trecut multa vreme...


A trecut multa vreme de cand n-am mai scris nimic pe blog. Si asta nu pentru ca am renuntat la el, ci pentru ca nu am avut prea mult timp liber si, sincera sa fiu, nici dispozitia necesara.
Oricum, in ultimul timp s-au petrecut multe in viata mea: am avut nunta (mai bine zis petrecerea, pentru ca eu consider nunta momentul casatoriei, iar asta a fost anul trecut), am fost plecati cateva zile la munte (Busteni si Sinaia), am inceput sa ne gandim la o metoda de a investi banii primiti la nunta, dar mai ales...a inceput sa miste minunea din burtica. A!!! Si ca sa nu omit asta cumva: e baiat! Exact ce ne-am dorit noi.
In rest, toate isi au acelasi curs...dar in curand lucrurile sper ca se vor mai aseza la locul lor, odata cu mutarea mea definitiva la Cluj. Dar asta numai cu voia Domnului!

luni, 3 mai 2010

Premii

Am primit de la Ana un buchet de flori cu ocazia aniversarii unui an de casnicie!

Multumesc mult, Ana! Imi plac foarte mult florile!
Iar de la Ramona, un premiu de blog care mi-a adus bucurie in suflet.



Iti multumesc si tie, Ramona!

Va multumesc mult amandurora!
O zi minunata!

luni, 19 aprilie 2010

Viața de dincolo - de pântece - pildă


Se spune ca doi copilasi in burta mamei vorbeau unul cu celalalt.

-Tu crezi in viata de dupa nastere?

- Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.

- Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?

- Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura…

- Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

- Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit noi aici.

- Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.

- Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.

- Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?

- Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.

- Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista!

- Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!

Preluat de aici.

miercuri, 17 martie 2010

Amintiri din copilarie


Un film care face istorie...Amintiri din copilarie
Vizionare placuta!