Nu vreau succesul in cariera! Vreau mantuirea sufletelor!
Se afișează postările cu eticheta Momente din viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Momente din viata. Afișați toate postările

joi, 15 februarie 2018

All new

Scriam undeva in urma cu aproximativ un an despre schimbarile ce urmeaza sa se produca in viata mea si a familiei. Si multe s-au intamplat si schimbat de atunci. 
Foarte pe scurt, de atunci, sotul meu a devenit preot, ne-am mutat intr-un sat mirific, undeva aproape de Sighisoara, copiii cei mici au inceput gradinita in noul sat, Matei a inceput scoala, eu am un nou loc de munca...deci toate sunt noi. Inainte de Craciun cu 2 zile am reusit sa ne mutam in casa parohiala (care fusese pana atunci in renovare), iar acum putem spune cu adevarat ca "Suntem acasa!". Nu a fost o perioada usoara, dar a fost frumoasa, iar acum e din ce in ce mai bine.
Deci, suntem bine!
Promit ca revin cu poze si alte informatii. Pana atunci,o poza de aici.


luni, 9 ianuarie 2017

Bad mom

Activitate post sărbători... filme, pop-corn, tort...muuuuuult tort, înghețată, sucuri și alune picante, iar copiii la tv. Relax total. Ce film am văzut? 
BAD MOMS!!!!
Parcă e făcut pentru mine!!! :D
Mă simt perfect!
Cum a fost filmul? Păăăi! Am fost o „bad mom”. Filip a mâncat cât tort a vrut! Iar când a vrut apă a fost nevoie să-mi pună EL filmul pe pauză ca să-l aud!!! Hei! L-am auzit într-un final! :P

vineri, 25 noiembrie 2016

Ziua Recunoștinței


Niciodată nu mi-au plăcut sărbătorile împrumutate, gen Valentine s Day, Halloween ș.a. Dar despre Ziua Recunoștinței pot spune că îmi place. La noi nu se sărbătorește (încă), dar poate pentru că este defapt o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru roadele pământului și nu numai. Oricum, nu vreau să intru în polemici pe acest subiect.
Revenind la faptul că îmi place această sărbătoare, și luând în considerare că ieri în SUA s-a sărbătorit Thanksgiving, anul acesta m-am gândit pentru ce sunt recunoscătoare. Așadar, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru:
- familia minunată pe care am reușit s-o clădesc împreună cu Bogdan;
- că suntem sănătoși;
- căsuța în care locuim, chiar dacă nu e a noastră;
- căldura din casă, focul cu lemne din șemineu;
- cămara plină de bunătăți;
- puterea primită ca să putem depăși greutățile care ne apar în cale;
- fericirea din ochii copiilor atunci când primesc un dar, oricât de mic ar fi.

Restul sunt aproape neimportante...

.............................................................

Ieri am văzut împreună cu copiii un documentar cu familii din Africa. După ce le-am explicat copiilor că cei de acolo sunt săraci, nu au case, ci colibe, nu au haine, ci niște cârpe cu care se învelesc, nu au apă și mâncare la discreție, mi-au spus că ei sunt cei mai fericiți copiii. Pentru că au tot ce nu au acei copii; casă, haine. mâncare, fructe, dulciuri, jucării, grădiniță și...ursuleți cu care să doarmă noaptea...
Iar eu sunt cea mai fericită mămică cu asemenea copii.

duminică, 6 noiembrie 2016

Început de noiembrie

Sunt multe lucruri despre care aș vrea să scriu...e un talmeș-balmeș în mintea mea.
Începutul acesta de noiembrie m-a prins pe grabă continuă. Am multe planuri pentru luna aceasta. Cu proiecte noi de croșetat, cu pregătiri pentru începutul postului (meniuri, ornamente, activități pentru copii, cadouri hand-made...), cu tratamentul mamei...sper să rezolvăm ceea ce ne-am propus cu ea și să fie iar bine...
Sperăm ca luna aceasta Bogdan să înceapă serviciul în noul loc de muncă. Nu ne va fi ușor pentru început, dar pe parcurs sper să revină toate la locul lor.
Mai întâi de toate, mi-am luat mașină de spălat vase. Fără să mai întreb, fără să mai cer păreri, fără să-mi mai pese de concepțiile învechite și de scepticisme, pe grabă, am cumpărat-o! E a mea! Acum am alte probleme...nu am unde s-o pun...adică aș avea dar nu „am voie”. Prejudecățile astea! Până la urmă o duc eu la capăt! Rezolv eu... Pur și simplu m-am săturat de orele petrecute zilnic la chiuvetă, spălând vase, cu copiii lângă mine, ajutându-mă să le șterg și să le pun la locul lor. Timpul ăla l-aș putea petrece jucându-mă „Păcălici” cu Luca sau de-a eroii cu Matei sau pur și simplu să răsfoiesc cărți pentru începători cu Filip. Ca să nu mai zic de timp liber pentru mine. 
Fără doar și poate, de azi am mașină de spălat vase!!!

Săptămâna trecută au fost zilele de naștere a lui Bogdan și Filip. Mi-aș fi dorit să fie un cadru mai festiv, dar nu s-a prea putut. Oricum, toată lumea a fost mulțumită.
Filip este mult mai vorbăreț în ultima vreme. A început să spună mult mult mai multe cuvinte. Se pare că pragul de doi ani i-a fost benefic din punctul ăsta de vedere.

Încet încet vine iarna. Nopțile trecute a înghețat de-a binelea. Mă bucur însă că, înainte de a îngheța, am reușit să fac câteva poze cu trandafirii din curte.



și cu ultimele frunze colorate din părul din curte. Acum e gol. S-au scuturat toate frunzele.


Bucurii în suflete să aveți!

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Lately

In ultima vreme ma simt ca si cum as fi o bucatica dintr-o epava. Un haos total. Oboseala nu ma mai slabeste, o durere de cap persista de vreo doua zile iar raceala imi bate la usa. Copiii nu i-am dus la gradinita de trei zile...sunt raciti si ei. Stau in casa cu ceaiuri si siropuri. Sper sa isi revina pana luni.
  Casa...arata de parca ar fi trecut tatarii prin ea. Are nevoie de o curatenie generala... Trebuie sa schimb si perdelele. Sa le pun pe cele scurte...am inceput sa pornim centrala seara iar caloriferele sunt acoperite cu perdelele lungi.
Am o gramada de haine de spalat (Bine! Le spala masina! Dar tot trebuie sortate, puse in masina, intinse, adunate si puse la locul lor in dulapuri), iar uscatoarele sunt pline de haine uscate ce asteapta sa fie puse la locul lor.
Prin curte toate parca zboara... oricat as matura, dupa cateva ore se asterne un strat nou de frunze (in curte avem vreo sase pomi fructiferi care se scutura de frunze. Plus ca o jumatate din curte e acoperita cu vita de vie).
Mama simte urat efectele citostaticelor. Nu mai poate inghiti nimic. A si slabit. Uneori ma simt neputincioasa...
De trei luni nu ne mai gasim niciunul din noi locul...
Ma simt ca o furnica pe un nor plutitor in mijlocul furtunii.

miercuri, 28 septembrie 2016

De jos in sus

Stiti vorba aia..."Un necaz nu vine niciodata singur"! Ei bine...in cazul meu e perfect adevarat. Mai ales in ultimele luni. Si mai e o vorba..." Cand esti la pamant se gaseste mereu cineva care, in loc sa te ajute sa te ridici, te calca mai rau in picioare, sa fie sigur ca ramai acolo". Cam asta traiesc eu zi de zi. Tot incerc sa fiu pozitiva, optimista, sa nu dau starea mea si altora...doar ca nu-mi prea iese...mai deloc! 
Nu vreau sa ma plang...dar pe de alta parte...doar asa reusesc sa ma descarc.
Nu vreau sa fiu o povara pentru altii, dar uneori asta sunt.
Deseori ma gandesc ca acesta este planul lui Dumnezeu. Si trebuie sa fie!
Vreau si eu normalitate!!!
Mai greu asta pentru mine in perioada aceasta.
Sper  ca normalitatea si ordinea din viata mea sa vina repede...incep sa nu mai pot...
Vreau sa fiu iar de jos in sus. Sa fie iar bine.
Va fi!

joi, 22 septembrie 2016

O dimineata la Oncologie

Ora 8:30 dimineata. Dupa doua ore de drum ajungem. Pe holuri nu ai loc sa treci. Oameni de toate felurile. De la batrani care de-abia se mai misca din cauza bolii sau a varstei, pana la copii opriti din joaca de acele care le stapung manutele. Toti isi asteapta randul. Unii zambesc, altii plang, iar altii privesc in gol. Toti au aceasi suferinta, doar ca fiecare o priveste diferit. Cancerul nu are varsta. Nu alege...
Stau la coada la cafea. In fata mea sunt cel putin 20 de persoane. Si ai mei parinti stateau la coada pe vremuri...la lapte, paine. O doamna pare optimista...zambeste, e imbracata in roz si rosu, foarte eleganta. Dar peruca tradeaza boala. Poate ce a fost mai greu pentru ea a trecut...
Un domn imbracat simplu lacrimeaza. Sotia lui incepe azi tratamentul cu citostatice.
Se deschid usile liftului. Un copil e adus pe sectie...in scaun cu rotile. Are in maini un ursulet. Zambeste usor. Ma gandesc la ai mei copii. Si ei au cate un ursulet preferat. Si au varste apropiate cu a baietelului din scaun.
In sala de asteptare e agitatie mare. Medici, asistente, infirmiere si pacienti. Fiecare isi face treaba. Pe niste scaune ingramadite asteapta alti pacienti sa le vina rezultatul analizelor. Oare azi fac tratament? Toti privesc in gol...parca se uita la un spectacol de prost gust.
In saloane e liniste. Patru paturi, patru doamne. Fiecare cu suferinta ei. Isi spune fiecare oful. La un moment dat se face liniste. Doar picurii din perfuzii se mai misca lent...cate trei la fiecare 10 secunde.
Imi termin cafeaua. Trebuie sa plec. Dar mama ramane. Ma voi intoarce maine la ea.

joi, 8 septembrie 2016

O vizită prin istorie

Azi, după ce de dimineață am fost frumos coafată (Matei și Filip s-au îndurat de părul meu și s-au oferit să mă coafeze...vă închipuiți ce freze am avut!!!  :)) ), fără o stare de spirit foarte bună (mama a început de azi tratamentul), spre seară ne-am hotărât (Bine! Bogdan a hotărât!) să mergem în Blaj cu copiii, să ne plimbăm. Așa am ajuns în locuri cu încărcătură istorică. 
Inițial am mers la Crucea lui Iancu. Pentru blăjeni e un punct cheie. Aici își dau întâlnire de la îndrăgostiți până la jucătorii de Pokemon (sau cum s-or numi! Că a devenit o adevărată isterie...).
 (Crucea lui Iancu)


 (Tricolorul nostru drag, fluturând în adierea lină a vântului)
 (Blajul văzut de la Cruce - vedere înspre Alba Iulia)
 (Blajul văzut de la Cruce - vedere înspre Mediaș)

 (Vedere înspre Teiul lui Eminescu)
 (...fascinați de priveliște)
(Iubirea mea infinită)

Apoi am mers spre Câmpia Libertății. Dar la intrare am fost luați prizonieri în părculețul amenajat pentru copii. Am reușit cu greu să evadăm! :P
Câmpia e în plin șantier de reamenajare.

 (Hai să dăm mână cu mână!)
 (Vedere înspre Grădina Botanică)
 (Un om mic printre oameni mari)
 (Monumentul de pe Cămpie)



(Câteva din busturile personalităților prezențe pe Campia Libertății în mai 1848) 

 (Crucea lui Iancu văzută de pe Câmpie)



(Un apus de soare fabulos!)

Într-un final plimbarea s-a dovedit a fi plăcută și benefică sufletului meu!
Așadar, vă invit și pe voi la Blaj!

duminică, 24 aprilie 2016

Sunt și eu om...

...și am momente de slăbiciune, momente în care mă simt singură, neînțeleasă, marginalizată, atacată, un eșec al vieții. Am și eu momente în care cad și nu mă mai pot ridica, momente în care nimic la ce mă gandesc nu mă poate ajuta...să mă ridic, să merg mai departe. Momente în care renunț...
Sunt o lașă, o lașă care renunță la tot chiar dacă am milioane de motive să mă ridic și să continui...dar n-o fac...
Și rămân în starea asta până când o mână mă ia și mă ridică de jos cu forța. Mă ridică și mă ajută să merg mai departe. O mână și un zâmbet pe care nu-l merit...
Sunt om...
Îți mulțumesc ție...OM cu suflet bun!

sâmbătă, 23 aprilie 2016

De-ale noastre...

În ultima săptămână n-am prea avut timp să scriu pe blog, deși mi-am dorit asta. Așa că mi-am adunat gândurile și voi încerca să le expun aici, într-o ordine oarecare. :D

În ultima vreme am fost foarte preocupată cu cumpărăturile pentru Paști, dar nu numai. În acest an, de Paști, cum oricum trebuia să le cumpăr haine la toți trei băieții, mi-am dorit să-i îmbrac pe toți la fel. Așa că am reușit într-un final să la iau cămăși la fel, papioane roșii (marea mea dorință....să-i vad cu papioane roșii) și pantaloni identici. Ar mai trebui să le iau sandale, la cât e de cald, dar să văd dacă voi reuși. În plus, am luat o cămașă pentru Bogdan, de culoare galben deschis, iar pentru mine un costum, rochiță cu taior, de culoare albastră. Cum corpul meu a suferit multe modificări în ultimul timp, am cam rămas fără haine de gală, și cum anul acesta am câteva evenimente la care voi fi prezentă, aveam nevoie de ceva de genul. Mă bucur că am reușit să găsesc ceva pe gustul meu și al lui Bogdan.
De vreo 3 luni vroiam să îmi schimb cerceii. Și am reușit. Cei pe care i-am avut erau cerceii care i-am primit la Botez, tip bobiță, și...era cam timpul să vreau să-i schimb. Așa că i-am dat, împreună cu încă un inel și o bucată de lănțișor, și mi-am luat alții.

Filip va împlini săptămâna viitoare un an și șase luni și e o încântare în fiecare zi. Mă surprinde și mă fascinează când văd cum trei copii, frați fiind, sunt atât de asemănători, dar atât de diferiți, totodată. Spre deosebire de Matei, dar și de Luca, care a vorbit destul de târziu, comparativ cu Matei, Filip vorbește foarte puțin. Dar mă bucur că înțelege și reacționează când vorbesc cu el. Asta înseamnă că e doar leneș la vorbire. În schimb, e mult mai receptiv și atent. Spre exemplu, el a învățat cel mai repede să coboare și să urce singur scările A fost nevoie să-i arătăm doar o singură dată cum se face și gata! Cu ceilalți doi a fost mai greu...a durat câteva săptămâni până au învățat cum se face.
Și ceva nou...de o săptămână a învățat să mă pupe. E așa dulce!!!

Duminica trecută am fost nevoită să merg să cumpăr scutece, și cum timpul era foarte frumos, am dus copiii în parc. După ce și-au epuizat toată energia, ne-am oprit pe o bancă și am trăit momentul relaxării. Minunat!










La întoarcere, Matei era tare fericit că i-am dus în parc și mi-a spus „Mulțumesc, mami!”. Luca l-a urmat. :) Copii fericiți, părinți fericiți! ;)
Acasă Matei a luat o jucărie de-a lor și mi-a dăruit-o. Iată-o!


Mi-a spus că reprezintă inimile lor, ale copiilor, care mă iubesc tare tare. M-am topit!

Săptămâna aceasta au fost două zile consecutive în care nu am avut apă curentă (s-a lucrat la înlocuirea unor conducte principale). Așa că băieții mei au fost nevoiți să învețe să folosească ligheanul, wc-ul din curte și au experimentat economia la apă. Pentru mine nu a fost ceva ieșit din comun, eu fiind obișnuită fără apă curentă, dar pentru ei a fost ceva nou.
Din această experiență au învățat ceva bun, prețuind acum mai mult existența apei calde care vine la robinet, chiuveta și canalizarea. Sunt încă mici, dar sper să aprecieze acest „lux” și pe viitor.

Săptămâna aceasta a fost „Școala altfel”, în cazul nostru, „Grădinița altfel”. Copiii au făcut tot felul de activități interesante, de la mese festive la încondeiat ouă, dar cea mai interesantă mi s-a părut vizita la biserică. Înainte de toate, în timp ce alți copii au mers la pompieri, spitale, ferme sau diverse fabrici, care i-au fascinat pe drept pe copii, vizita într-o biserică, în afara programului liturgic, în prezența unui preot care le-a explicat copiilor, pe înțelesul lor, iconografia, obiectele de cult și slujbele, mi se pare ca este absolut perfectă. Copiii au putut pune întrebări, au fost întrebați și au putut observa mai bine tot ceea ce înseamnă „biserica” pentru ei. Personal mi-ar fi plăcut să fie și alte biserici, de alte religii, în împrejurimi, ca să poată face o comparație. Dar e bine și așa.



Am descoperit că Matei are înclinații certe către tot ceea ce înseamnă matematică. Toate activitățile pe care le face la grădiniță, legate de matematică, îl captează și îl stimulează. În plus, înțelege foarte repede și ușor orice regulă.
Mai nou am descoperit că este oarecum atras de formele geometrice. A învățat denumirile formelor geometrice cu trei-opt laturi în joacă. Ba chiar îl corectează pe Bogdan, care nu e un expert într-ale geometriei, că „forma geometrică cu patru laturi se numește patrulater, nu pătrat”. Ca urmare, i-am luat Tangram. Nu auzisem de acest joc până în momentul în care l-am văzut pe raftul unui magazin și l-am cumpărat. Ajunși acasă, copiii, dar mai ales Matei, sunt fascinați de el. Până acum se jucau foarte des jocuri cu pioni, gen „Nu te supăra, frate!”sau „Sus-Jos”, dar acum ne ceartă pe noi de ce nu am cumpărat câte un Tangram pentru fiecare. Greșeala noastră!




Pentru mine ultimele două săptămâni s-au caracterizat prin mâncare fără gust și miros. M-a bântuit o viroză urâtă, care mi-a „furat” aceste două simțuri...groaznic! Am slăbit vreo 2 kilograme din cauza faptului că nu puteam mânca. Nimic nu îmi putea stimula gustul sau mirosul. Dar...acum două zile, în timp ce îmi beam cafeaua, am început să-i simt aroma. În sfârșit, după perioade în care ba aveam ba nu aveam gust și miros, acum pot savura din nou gustul cafeluței de dimineață, aroma bomboanelor Bucuria și mirosul primăverii. 
P.S. Sper să nu mă îngraș la loc, acum ca mâncarea are iar gust. :D

Zile senine!

vineri, 8 aprilie 2016

Cotidiene

În fiecare zi este ceva care mă surprinde, mă îndeamnă să nu uit „acel” moment. Cel mai adesea copiii îmi oferă astfel de momente. Și sunt de neprețuit...
***
Matei: Mami, ce este aceasta?
Eu: O cutie cu silicon pentru mașini.
Matei: Și avem voie să ne jucăm cu ea?
Eu: Nu! Este numai pentru oameni mari. Și se folosește numai cu mănuși pe mâini. Că altfel ne îmbolnăvim.
Matei: Și dacă ne îmbolnăvim, murim?
Eu: Nu! Doar că ne îmbolnăvim grav. Și va trebui să mergem la doctor.
Luca: Nu-i nimic! Că Iisusul nostru ne vindecă!!!
***
Azi e ziua de naștere a tatei. Împlinește 64 de ani. Și stau gândindu-mă că îmi doresc să-l mai serbăm încă mulți ani de acum înainte...
***
Între timp, vremea a fost de partea noastră și am scos bicicletele, le-am curățat și le-am pus în funcție. Copiii sunt în extaz. Chiar dacă a fost nevoie să învețe iar să meargă cu ele. Au cam uitat de astă toamnă. ;)


Și hintele și-au reluat locul în curte. Filip ar și dormi acolo... Iar eu am ajutor la legănat: Luca.

 



Curtea a început să prindă culoare...lalele roșii, zambile roz și panseluțe mov și galbene. O încântare!






***
Mă bucur că am reușit să termin caciula Iasminei și că îi place!


***
Pentru masa de Paști am pregătit tăițeii. Cu o găină de curte supa va fi gustoasă.




Bucurii!