Am avut posibilitatea sa-mi cunosc numai bunicul din partea mamei si ambele bunici. Bunicul din partea tatei s-a prapadit cu 2 ani inainte de a ma naste eu...
Si totusi...dragostea pe care o simteam de la acestia trei care mi-au ramas, nu o poate nimeni schimba!
Bunicul imi era tare drag. Nu m-a certat niciodata in viata mea. Intotdeauna ma lua cu el cand mergea undeva si ma invata tot ceea ce face el (eram mai "baiat" decat fratele meu!). Ma ducea la coasa, la cules pe hotar, cu calul...peste tot! Imi amintesc cum imi facea leagan din funiile cu care ar fi trebuit sa lege fanul...apoi cand a avut nevoie, s-a imprumutat...nu mi-a stricat jocul. Nu ma certa niciodata...chiar daca uneori meritam! Cand stateam seara in casa, se uiat la noi, nepotii lui si plangea. Ne dadea tot ce aveam.
Bunicile erau ca mamele...ma invatau mereu numai lucruri bune, chiar daca erau putin mai severe.
Bunica din partea tatalui (cu care locuiam) ma astepta la poarta in fiecare zi cand veneam de la scoala. Si cand ma vedea ca vin, intra repede in casa si-mi punea in farfurie mancarea gata incalzita.
Iarna imi facea de la sosete si fulare cu caciuli, la paltonase si pantaloni, toate de lana.
Chiar in iarna inainte de a muri mi-a facut vreo 7-8 perechi de sosete de lana..."Sa ai, ca nu stiu cat ma traiesc si apoi nu mai are cine sa-ti croseteze" imi spunea. Si a mai trait doar cateva luni.
Bani nu aveau niciunii, dar cand era vorba de noi, nepotii lor, erau intotdeauna darnici. Imi amintesc cum odata bunicul mi-a dat bani ... plangea. "Sa aveti voi! Mie nu-mi mai trebuie!"
Acum nu-i mai am...doar pe bunica din partea mamei...batrana si plina de nevoi si greutati. E departe de mine si...uneori mi-as dori sa o pot ajuta si eu, macar cu cat m-a ajutat ea pe mine. Sper sa-i dea Dumnezeu sanatate si putere sa treaca peste toate, la cei 79 ani ai ei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu