Prima rugăciune
O, Multmilostive Doamne, Ziditorul şi Creatorul cerului şi al pamântului şi al tuturor făpturilor, Cel ce ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soţilor creştini: iată moştenirea Domnului, copiii care sunt darul Lui; Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtăşesc de această binecuvântare şi de darul Tău şi Te rog, binecuvânteaza rodul pântecelui meu, sfinţeşte-l cu Duhul Tău Cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiţi şi învredniceşte-l să se împărtaşească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu şi Dumnezeului meu, Iisus Hristos, ca prin ele să se sfinţească şi sa se cureţe de păcatul strămoşesc. Doamne Dumnezeul meu!
Eu şi rodul pântecelui meu suntem copiii mâniei, dar Tu, Părinte, milostiveşte-Te de noi şi stropeşte cu isop pruncul acesta, ca să se cureţe şi mai alb decât zapada să se facă. Înăreşte-l şi păzeşte-l în pântecele meu până în ceasul când va trebui să se nască. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Tu i-ai dat viaţă şi suflare. Păzeşte-mă de frică şi de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale. Dăruieşte-i înţelepciune şi ca trupul lui să crească sănătos, curat şi întreg şi la ceasul cuvenit să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie şi putere pentru a naşte, grăbeşte în ajutorul lui şi uşurează durerile mele, pentru că acesta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei şi milostivirii Tale.
Adu-ţi aminte de cuvintele Tale; Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ţie îţi aparţin de la naştere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu eşti Dumnezeul Care ştii şi vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia la naştere va suferi pentru că a venit ceasul ei. Doamne, pentru această milă a Ta şi pentru inima Ta multmilostivă mă rog Ţie, binevoieşte să alini durerea mea pe care Tu mai dinainte ai cunoscut-o şi adu-l în lume pe pruncul Tău acesta viu şi sănătos. Ţie Ţi-l încredinţez, în mâinile Tale îl încredinţez, Doamne Iisuse Hristoase, ca să binecuvântezi rodul pântecelui meu aşa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduşi la Tine, spunând: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” Mântuitorule, aşa aduc şi eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvântează-l cu Duhul Sfânt şi sfinţeşte-l când va veni în această lume, binecuvântat şi botezat, fă-l om nou şi curăţeşte-l cu Sângele Tău, ca să fie curat şi mădular al Trupului Tău şi al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să se audă laudă înălţată Ţie şi să fie moştenitorul vieţii veşnice prin Sfintele Tale patimi şi în numele Tău cel fânt, Iisus Hristos. Amin.
Doamne şi Mântuitorul meu, da-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc ca să-l cresc în învăţătura creştină şi să-l dedic slujirii Tale şi a Sfintei Tale Biserici. Amin.
A doua rugăciune
Doamne, cel care ai zis oamenilor : „Creșteti și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” binecuvântând nașterea de prunci, arată mila ta și acestui copil ce se află încă în pântecele mamei sale, și ajută-l să se nască la vremea de Tine rânduită. Dă-i lui, Doamne, creștere firească, sănătate și putere.
Părinte Ceresc, Care porți de grijă păsărilor cerului și înfrumusețezi crinii țarinii, poartă de grijă și acestui copil care n-a văzut încă lumina soarelui. Nu ne părăsi pe noi robii Tăi și ocrotește cu harul Tău pe pruncul acesta al nostru și binecuvântează nașterea lui după mulțimea milostivirii Tale. Amin.
sursa foto
sursa text
3 comentarii:
Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aduc înapoi, dar eu sunt tipul care nu credea niciodată în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistența lui în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
1) vrăji vrăji
2) vrăji pierdute
3) Vrăjile divorțului
4) Vrăjile căsătoriei
5) Vraja de legare.
6) vrăji de rupere
7) Înlăturați un iubit trecut
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
9) doresc să-ți satisfacă iubitul
Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
ogagakunta@gmail.com
Bună, aceasta este o mărturie reală a unui medic vrăjitor care ma ajutat să-mi aduc înapoi logodnicul meu, care a lăsat pe mine și pe copii timp de 10 luni. Am pierdut toată speranța că logodnicul meu se va întoarce acasă din nou. dacă treceți printr-un timp greu în căsnicia sau relația voastră sau doriți să vă întoarceți Ex. contactați-l pe drjohnsoco@gmail.com sau ceapa +2348147766277
Vreau să spun tuturor de aici despre modul în care DR WALE mi-a schimbat soarta. Am lucrat ca vânzătoare într-o companie de automobile timp de aproape cincisprezece ani și abia am primit comision pentru a-mi plăti facturile în timp ce un anumit coleg de minte cumpăra case. Eram confuz în privința ei pentru că toată lumea era invidioasă pe cât de mult comision a primit. Nu am înțeles ce este în neregulă pentru că eram bun la meseria mea și nu era nimic în plus din ceea ce făcea ea care să o facă diferită și timp de aproape cinci ani nu am putut să-mi fac curajul să mă exprim în fața ei. Într-o zi, în timp ce m-a plimbat, am rugat-o să-mi dea câteva sfaturi și am optat să învăț de la ea, dar ea a spus că sunt mai bun la slujbă, ceea ce m-a făcut mai confuz pentru că evident, ea era mai bună. După multe conversații, ea m-a informat despre DR WALE care a făcut o vrajă de noroc pentru ea, ceea ce a făcut-o excepțională. Ea mi-a dat contactul lui și mi-a cerut să vorbesc cu el și să fac tot ce mi-a cerut el să fac. Au trecut șapte luni și tocmai mi-am cumpărat prima casă și am economisit suficienți bani pentru a-mi trimite fetele gemene la facultate. Am fost distrus și fără adăpost și nu mi-aș imagina niciodată că voi avea o casă atât de curând. Multumesc DR WALE. Cere-i ajutor și cu permisiunea lui, îi las numărul de contact direct WhatsApp / Viber : +2347054019402 SAU Email : drwalespellhome@gmail.com
Trimiteți un comentariu