Nu vreau succesul in cariera! Vreau mantuirea sufletelor!

duminică, 20 martie 2016

Postul Mare - Prima săptămână

sursa: Google

A trecut o săptămână din Postul Mare. Îmi propusesem sa fiu, în această perioadă, mai calmă, mai caldă, mai rugătoare...dar nu mi-a prea ieșit. Așa că, cu scopul de a reuși să fiu așa cum mi-am propus, mi-am stabilit niște obiective. Sunt simple, nimic ieșit din comun, obiective care sunt o rutină pentru orice creștin (sau așa ar trebui să fie).
- Să citesc trei catisme pe săptămână - astfel, până la Înviere voi putea parcurge toată Psaltirea.
- Să citesc minim doua Acatiste pe săptămână - eu sper să reușesc mai mult, dar asta depinde în mare parte și de copii.
- Să citesc zilnic cel puțin un capitol din Biblie - mi-aș dori să reușesc la punctul acesta să sriu într-o agendă citate ”de suflet”, să le numesc așa. Citate pe care să le pot găsi mai ușor și reciti.
- Să vizitez măcar 2-3 mănăstiri la care nu am mai fost niciodată.
- Să fac cu copiii activități cu tematică religioasă, adecvată acestei perioade - aici depinde și de interesul lor în momentul respectiv.
- Să fac mai multă milostenie - aici variantele prin care pot face acest lucru sunt multiple.
- Să tac mai des, să ascult mai mult.
- Să meditez mai mult la suflet.

Săptămânal voi reveni cu câte o postare în care voi scrie cum a trecut spatămâna care s-a încheiat și ce am reușit/nu am reușit să fac din obiectivele pe care mi le-am propus.

Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. (Isaia 58,6-7)

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” (1 Pt. 5,5)

sursa: Google

9 comentarii:

Laura spunea...

Daca iti impui, sunt sigura ca vei reusi.

Anca spunea...

Asta sper si eu!
Imbratisari!

Taniuşa Corcoduşa spunea...

Iti voi urma si eu afara de vizita la Manastiri ca nu am unde, insa cu restul mi le notez si eu Doamne ajuta!

Anca spunea...

Ma bucur, Tania! Doamne ajuta!

Loredana spunea...

Doamne ajuta!
Post cu folos, draga mea!

Anca spunea...

Multumesc asemenea, Loredana!

Anonim spunea...

Psaltirea citeste-o numai cu binecuvantare de la duhovnic, te rog...
Sigur stii, dar mai repet si eu, ca tare mi-a placut vorba asta a Parintelui Teofil Paraian : "Acatistele mamei mele au fost eu si fratii mei"
Post cu binecuvantare!
Maria

Anca spunea...

Asa este, Maria. Eu doar incerc...daca nu reusesc ce mi-am propus, nu e sfarsitul lumii.
Dumnezeu ne cunoaste inimile si ne stie neputintele.

Anonim spunea...

E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
E-mail: dawnacuna314@gmail.com
*Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
*Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
*Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
*Dacă doriți să tratați infertilitatea.
*Dacă doriți să vă răzbuni/reprimi proprietatea.
*Dacă vrei o vrajă de promovare.